Sa continui chiar daca nu-ti sunt favorabile cartile, este crezul sportivului Daniel Sardan

In anul 2006, Carpathian Adventure Race, s-a desfasurat in Muntii Bucegi si Muntii Baiului.

L-a start s-au aliniat 34 de echipe din SUA, Slovenia, Ungaria si Romania.

Competitia a cuprins o proba de orientare aprox. 60 km, o proba de turism ciclism montan aprox. 90 km, rafting, rapel, canioning. Distanta totala care a fost parcursa de competitori a fost de aproximativ 200 km, cu o diferenta de nivel de 10.000 metri.

Primele locuri au fost ocupate de echipele:

1. Grind din Zarnesti (cu un timp total de 37:15:00),

2. Neuzer Racing Team - Sf Gheorghe (43:43:00)

3. Diamir - Targu Mures (43:51:00)

4. Nomad-Snail - Bucuresti (47:48:00)

5. Fox Terrierii - Zarnesti (47:48:00).

Am stat de vorba cu unul din membrii echipei Nomad Snail, clasate pe locul IV in competitia de anul acesta. Daniel Sardan, s-a declarat multumit de timpul pe care l-au scos la concursul de anul acesta.

El spune ca anul acesta au folosit pe post de antrenament concursurile de mountain bike (maratoanele MTB). Aceasta si intrucat membrii echipei Nomad Snail, formata de curand din mixtiunea echipei Nomad cu Mad Snail, sunt din mai multe zone ale tarii (Daniel Sardan din Bucuresti, Allen Coliban din Brasov, iar Nemeth Judit si Szillosy Szabolcs din Baia Mare) si a fost dificil sa se intalneasca si sa se antreneze in echipa. Antrenamentele individuale le-a facut mai mult prin muntii Bucegi, ca sa studieze locurile si sa evalueze timpii cat mai corect.

Daniel Sardan spune ca editia din acest an a fost mai dificila, atat din cauza conditiilor meteo, cat si a diferentei de nivel de aproximativ 10 000 m - `de 3 ori sus pe Bucegi la mers si de doua la bicla, ne-a rupt`, spune Daniel.

Iata povestea relatata de Daniel Sardan:

`Ceea ce a accentuat dificultatea cursei, a fost furtuna. In prima noapte de concurs, la proba de mers, dupa ce am iesit din canion uzi, a inceput sa ploua. De acolo am urcat la Babele noaptea, pe la unu, pe o super ploaie si ceatza, cu vizibilitate la 1 m si ceva si vant, incat, daca te opreai inghetzai. Cand ne pierdeam de conducta de gaz dupa care ne orientam spre babele si gaseam o conserva, ceva, eram cei mai bucurosi ca dadusem iar in poteca. Pentru noi gunoi era egal cu poteca, in noaptea aia infernala.

Totul se transformase in rau pe acolo. Curgea apa de peste tot, tuna si fulgera, destul de riscant, dar nu puteam decat sa mergem inainte. Am fost foarte bucurosi cand am vazut lumina unei ferestre de la Babele. Toata cabana era plina de echipe, pe toate tevile de caldura si calorifere erau legati ciorapi si haine ude. Arata ca un brad de Craciun din care cuge apa. Rucsacul meu deja cantarea dublu, storceai apa din el. Cand am ajuns la cabana era cam 2 dimineata, am sunat in tabara de baza si ni s-a comunicat ca 3 echipe plecasera deja de acolo. Suna tragic. Ne-a taiat tot entuziasmul si m-am gandit ca nu are rost sa mai tragem tare si sa riscam. De abia a doua zi am aflat ca de fapt nu plecase decat o echipa. Asta ne-a facut sa ne trezim mai tarziu, noi care ne propusesem sa nu dormim deloc. Oricum, trebuia sa dormim, pentru ca eram inghetati si nu se vedea nimic afara.

Am dormit pe culoarul cabanei Babele pentru ca nu mai erau locuri in camere. Noroc cu niste tineri de treaba, care ne-au ajutat mai mult decat credeam ca se poate intampla vrodata: ne-au dat paturi, haine uscate, ne-au administrat aspirina sa ne oprim din tremurat.

A2a zi am ajuns in tabara de baza si am intrat pe domeniul nostru. Ma rog, care ne place cel mai mult: mountainbike. Am urcat pe Dichiu pana in sa, am coborat la Bolboci, am tras cu arcul, si am facut proba de rafting tot pe ploaie. Noaptea a venit in timp ce urcam spre Piatra Arsa cu bicicletele in spate, vreo 6 km. Cand am iesit in platou, cabana Piatra Arsa arata ca un vulcan de lumina, si dupa ce am trecut de cabana mergand pe platou spre drumul de vara de langa Furnica, a iesit luna plina, foarte mare si rosie. Pe cat de iad fusese cu o noapte inainte, pe atat de rai era acolo. Ti-era mai mare dragul sa alergi in noaptea aia, mai ales ca stateam foarte bine si cu luminile proprii - frontale pentru noi si faruri cu led pentru bicla.

Desi destul de abrupt drumul de vara in unele portiuni, l-am parcurs pe bicla aproape pe tot. Nu mai zic, cand am intrat pe serpentinele de la 1400m, am prins o superviteza. Din Sinaia am urcat spre Piscul Cainelui, spre platoul Muntilor Baiului.

Pe urcusul abrupt si alunecos de dupa cabana Piscul Cainelui, am depasit Fox Terierii si am aflat ca mai trecusem si de Easy Walkers. Urcusul destul de greu pt unele echipe, a fost insa ok pt noi, pentru ca simteam ca avansam in clasament. Allen s-a mobilizat si a ajutat-o cel mai mult pe Jutko. Pana sa iesim pe platou, intr-o mica vale coborata pe bicle (pentru ca pana acolo se impingeau) ni s-a rupt un schimbator de viteze care putea sa ne faca sa terminam doar daca remorcam bicicleta respectiva. Dar l-am reparat cu sarma si scotch, insa Szabolcs nu a mai schimbat vitezele, decat mai mult din foi.

Ajunsi sus, din cauza cetii care se lasase, nu am gasit imediat drumul la stanga spre Zamora, asa ca am mai pierdut vreo 35 de minute ratacind. Intre timp s-au dus sabotii lui Allen si trebuiau schimbati, a trebuit sa mai facem o pauza. Zicea Jutka foarte sigura, ca oricum, daca ne ajunge cineva, nu o sa ne intreaca la coborare.

La prima stana am aflat ca cei din spate ne depasisera cat ne-am ratacit si erau la 10 min in fata noastra. Ne-am zis ca, chiar daca nu mai avem multe sanse sa le recuperam, sa dam tot ce putem si sa-i asteptam sa greseasca. A fost foarte bine la coboarare, destul de dificila, de altfel, la viteza maxima. Si pe mine ma cam lasau sabotii de frana, dar nu ne permiteam vreo oprire in conditiile acelea. La ultima serpentina, pe langa Poiana Tapului, dupa curba, am vazut un urs in mijlocul drumului. Nu prea se mai oprea bicicleta din cauza franei si, de abia am oprit pana in el. Nu ne-a lasat sa trecem pe langa el, adica, daca avansam, se oprea, asa ca, am asteptat sa plece. Apoi am tras tare printre case, pe drumul cel mai scurt spre linia de sosire. Foarte dezamagiti ca am fost depasiti, am trecut linia de sosire cam plouati. Dar dupa vreun minut, am aflat ca de fapt, cei din fata noastra nu ajunsesera. Ne-am depasit de doua ori unii pe altii si nu ne-am vazut. Au ajuns cam la 12 minute dupa noi, probabil ca au gresit prin oras. Am iesit pe acelasi loc pentru ca ei au stat mai mult cu 12 minute la rapel si cred ca s-au egalat timpii in felul acesta.

Locul doi il puteam lua doar daca dormeam mai putin la cabana Babele, acolo am pierdut mult timp. Si rapelul ne-a intarziat vreo ora jumate, pentru ca au ajus echipele de la proba scurta o data cu noi si a fost cam coada.

Anul acesta ne-a ajutat foarte mult ca am avut o echipa e asistenta de 4 prieteni care ne-au facut toate poftele cand ajungeam in tabara de baza.`

`Lectia de invatat din concursurile astea, este sa continui, chiar daca nu-ti sunt favorabile cartile, si sa ai un ritm constant`, a conchis Daniel dupa competitia de anul acesta.

Autor: Ioana Carmen Pitulan